Proiectul-mamut al hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița, care datează din regimul Ceaușescu, avansează, reprezentanți ai potențialilor investitori purtând recent discuții aplicate pe această temă cu operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, ce susține necesitatea implementării proiectului, conform profit.ro.
″Sunt discuții pe marginea proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Tarnița. Domnul ministru Burduja susține foarte mult acest proiect, iar acum două săptămâni am avut o întâlnire cu o echipă de consultanți pe această temă. Au venit la noi, la dispecerat, să ia date despre acest proiect. Urmează și alte discuții, sperăm să deschidem calea acestui proiect de mare anvergură, care este necesar″, a declarat șeful Dispecerului Energetic Național (DEN) din cadrul Transelectrica, Virgiliu Ivan, la conferința ″Ziua Energiei Brașov″, ce are ca temă principală stocarea de energie electrică.